"Aceasta este dorinţa mea cea mai fierbinte pentru poporul român: să fie unit şi să se gândească la viitor. Nu numai la cel personal, dar şi acela este important. Dacă eşti parte din ţara ta, trebuie să te pui în slujba ţării!" - este fragmentul unui interviu acordat de către Majestatea Sa Regele Mihai în 2009, la Aubonne, în Elveţia.
Puţini au fost poate aceia care au citit acest interviu. Şi mai puţini sunt poate aceia care au înţeles valoarea îndemnului său. Acest fragment, aceste cuvinte ale ultimului Rege al României sintetizează de fapt o misiune pe care mulţi dintre noi, simpli cetăţeni şi mai ales, oamenii politici - o uităm de prea multe ori.
Într-o ţară în care interesul personal sau de grup primează prea des, în care legile şi normele sunt de multe ori făcute în folosul celor aflaţi la putere, într-un stat în care sunt încălcate principii de bază ale democraţiei şi instituţii fundamentale, noi, cei care nu am uitat de valori şi morală, care încă mai ştim să ne întoarcem către învăţămintele istoriei, trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a ne pune în slujba României. Putem fi ironizaţi că folosim cuvinte mari, că idealurile noastre sunt iluzorii, dar nimeni nu poate contesta că România a supravieţuit de-a lungul timpului prin oameni care au avut puterea de a-şi păstra credinţa într-un viitor corect al României şi a lupta pentru acesta. România a rezistat prin oamenii cărora nu le-a fost frică să folosească cuvinte mari şi mai ales să le ducă la îndeplinire.
Prin omagiul pe care Parlamentul României îl aduce astăzi Regelui Mihai ne onorăm înaintaşii care au creat România modernă, pe cei care au pus bazele instituţiilor democratice, de multe ori atacate de către potentaţi ai zilei. Prin omagiul adus Majestăţii Sale ne amintim de o perioadă din istoria României în care bunăstarea românilor era un drept câştigat, drept pe care astăzi îl contestă guvernanţii prin măsuri ce duc la scăderea nivelului de trai.
Prin omagiul de astăzi facem un recurs la istorie şi ne amintim că onoarea, dreptatea şi democraţia pot fi reînviate, că există speranţă pentru milioanele de români care nu au uitat că sunt cetăţeni de rang întâi ai propriei ţări şi ai Europei, că nedreptăţile pot fi îndreptate, iar cei care le fac sunt trecători. În istorie rămân aceia care nu uită că "Dacă eşti parte din ţara ta, trebuie să te pui în slujba ţării!"
