Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 februarie 2011
Un sondaj IMAS publicat la finalul săptămânii trecute arată negru pe alb ceea ce întreaga Românie ştia deja: încrederea populaţiei în partidul de guvernământ este în picaj liber, adică doar 11% dintre cetăţeni mai cred că PDL poate face bine României. De fapt, cercul celor care mai susţin PDL se restrânge din ce în ce mai tare, rămânând practic doar nucleul dur al militanţilor PDL sau cei care sunt beneficiari direcţi ai unor favoruri guvernamentale.
Mă întreb dacă demnitarii PDL sunt conştienţi de faptul că această situaţie este cauzată de lipsa de profesionalism pe care au arătat-o în cei doi ani de când guvernează România.
Practic, nici un domeniu important nu a rămas nemutilat de politicile aberante ale guvernului Boc - PDL: dezvoltare economică, protecţie socială, sistem sanitar sau educaţional. Mai grav decât atât poate fi doar autismul de care dau dovadă reprezentanţii Guvernului, refuzând să asculte nu numai vocea opoziţiei, dar şi pe cea a partenerilor sociali sau a simplilor cetăţeni.
Reprezentanţii PDL refuză în mod sistematic orice dialog, şi mă refer aici la faptul că din ce în ce mai rar vedem un ministru prezent în plenul Parlamentului sau la dezbaterile din comisiile de specialitate. Singura preocupare a acestora este să asigure prin orice mijloace funcţionarea maşinăriei de vot, fără a mai ţine cont de amendamente, sugestii sau corecturi ce pot fi făcute asupra propunerilor lor, promovarea proiectelor importante prin asumarea răspunderii ajungând o practică curentă. La fel se întâmplă, de altfel, şi cu dezbaterile din sfera publică sau mass-media. Singurii care mai comunică în presa românească sunt doar Preşedintele Traian Băsescu - atunci când vrea să transmită public ordinele sale - şi PDL-işti de mâna a cincea care, prin lipsa de argumente şi, uneori, de inteligenţă aruncă în ridicol orice dezbatere.
Toate acestea sunt semnale clare şi indicatori fermi pentru faptul că PDL şi conducătorii săi supremi se află la capătul drumului. Aş putea forţa o comparaţie cu destinul PNŢCD, pecetluit în anul 2000, dar ar fi totuşi o lipsă de respect pentru un partid istoric. Un lucru este însă sigur: dacă acest guvern şi acest partid vor continua felul în care au hotărât să conducă România, este mai mult ca sigur că nu vor atinge pragul electoral de 3%.